Documente clasificate scurse în presă arată că Rusia a exersat folosirea unor arme nucleare tactice în fazele inițiale ale unui eventual conflict major cu o altă putere mondială și a făcut simulări inclusiv pentru o invazie din partea Chinei, arată planurile obținute de Financial Times.
Rusia și-ar putea schimba doctrina militară prin introducerea posibilității unui atac nuclear preventiv în scopul dezarmării unui inamic, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin, relatează CNN și AFP.
Coreea de Nord a confirmat testarea unui nou timp de rachetă balistică, lansată de pe mare și capabilă să transporte o armă nucleară, escaladând semnificativ tensiunile din regiune, comparativ cu testele cu rachete cu rază scurtă de acțiune efectuate începând din luna mai, relatează BBC.
Coreea de Nord a accelerat ritmul, în 2017, în cursa sa nebună către arma nucleară, relansând temeri, demne de cele mai întunecate momente ale Războiului Rece, cu privire la un conflict atomic, scrie AFP.